Sedona Office Building

Sedona Office Building este o construcție unică în București, cu un design aparte. Clădirea se află la intersecția a două străzi cu mai multe case, astfel că s-a decis asupra unui concept special, caracterizat printr-o rupere a volumului pentru a nu crea o notă discordantă cu celelalte amplasamente. Parterul și cele trei etaje sunt divizate diferit, creând astfel câte un nivel independent, evidențiat și de culoarea albă a clădirii.

Soluțiile Dahua alese

Pentru securitatea angajaților, clienților și activelor, s-a decis asupra unui trio format dintr-o soluție de videointerfonie, completată foarte bine de o soluție de Control Acces și supraveghere video. Echipamentele sunt produse de Dahua, fiind implementate cu ajutorul importatorului KMW Systems și a instalatorului Sensortech SRL.

La intrarea în clădire s-a utilizat un videointerfon IP modular, VTO2000A-C  la care i s-a adăugat un modul VTO2000A-B  pentru butoanele de apel. Videointerfonul dispune de o cameră de 1.3 megapixeli CMOS a cărei poziție este ajustabilă, oferind astfel avantajul unei flexibilități crescute la implementare. Videointerfoanele reprezintă primul pas pentru securizarea clădirii întrucât persoanele pot pătrunde în interior doar după ce au fost identificate după voce și imagine. În plus, videointerfoanele contribuie la un grad de confort sporit pentru angajați și locatari.

Soluția de videointerfonie utilizată este completată de un sistem de Control Acces ce limitează accesul persoanelor în anumite spații din interiorul clădirii Sedona Office Building.

Întregul ansamblu este controlat cu ajutorul centralelor ASC1204B  care suportă până la 300.000 de înregistrări și 128 de orare de lucru sau de vacanță. În plus, acestea au funcție watch dog ce nu permite blocarea echipamentului și asigură o funcționare continuă.

Pentru validarea accesului s-au utilizat cititoare ASR1100A , iar pentru exterior un cititor waterproof de tipul ASR1100B . Acestea citesc cardurile mifare și transmit informația către centrale pentru obținerea accesului în birouri, service, magazine și arhivă. La acestea se adaugă un cititor în lift care asigură și restricționează accesul la etajul 3.

Sistemul de Control Acces Dahua a fost integrat cu sistemul de incendiu implementat în locație pentru a asigura evacuarea în condiții de securitate a celor aflați în clădire.

Supravegherea video a clădirii Sedona Office Building a fost asigurată cu ajutorul unei soluții Dahua HDCVI formată din camere de supraveghere dome și bullet de 2 megapixeli real time și echipamente de înregistrare de tip XVR. S-a optat atât pentru camere fixe (HAC-HDW1200R ) cât și cu lentilă varifocală (HAC-HDW1200R-VF , HAC-HFW1200R-VF ) ce au permis ajustarea distanței focale în funcție de necesitățile locale ale proiectului. Flexibilitatea acestor camere cu lentilă varifocală a contribuit semnificativ la o supraveghere eficientă și facilă a clădirii. Toate cele trei modele de camere sunt dotate cu infraroșu cuprins între 20 și 30 de metri ce ajută la obținerea unor imagini performante chiar și în condiții de iluminare scăzută.

Camerele de supraveghere au fost conectate la echipamente de înregistrare pentabride cu 8 și 16 intrări video (XVR5108HS , XVR5116HS ), acestea având avantajul compatibilității cu cele mai populare tehnologii de pe piață: HDCVI, analogic, IP, TVI, CVBS. În plus, XVR-urile aduc beneficiul simplității sistemelor analogice, flexibilitate și o înaltă eficiență în utilizare.

Soluțiile de videointerfonie, Control Acces și supraveghere video utilizate în cadrul proiectului Sedona Office Building din București asigură cu succes o monitorizare completă și acces controlat în clădire pentru menținerea securității și siguranței angajaților și a locuitorilor.