Top Întrebări

De ce nu merge telecomanda?

Primul lucru pe care trebuie să îl faceți este să verficați bateriile. Acestea trebuie să fie corespunzătoare, conectate corect și, bineînțeles, încărcate. Dacă la apăsarea butonului "Add" de pe telecomandă apare o casuța cu "Address" pe imaginea de la DVR, apăsați tasta 8 și apoi Enter. În acest fel telecomanda va controla DVRul cu adresa 8 (adresa implicită). Dacă în secțiunea Setări → Nr DVR ați completat altă valoare, atunci selectați din butonul Add de pe telecomandă acea valoare.

De ce, în loc de semnal video pe monitor VGA, îmi apare "Out of Range"?

De obicei acest tip de mesaj (câteodată poate apare "Video mode not supported", "Resoution not supported" etc.) apare la conectarea  DVRului pe monitoare de generație veche ce nu pot afișa rezoluția implicită a DVRului: 1280x1024. În acest caz puteți schimba rezoluția de afișare din Setări → Display pe o valoare inferioară (de exemplu 1024x768).

De ce DVRul înregistrează continuu pe canalul 1, când este setat să înregistreze la detecție de mișcare?

O greșeală des întalnită in setările DVRului este modificarea incorectă a setărilor din secțiunea Setări → Detecție. Pentru a corecta această eroare, intrați în Setări → Implicit, bifați "Detecție" și apasați butonul Salvează. Verificați apoi in secțiunea Detecție dacă pentru canalul video ales (în colțul din dreapta sus) este selectată înregistrarea canalelor dorite (la mijlocul paginii, în dreptul "înregistrare canal).

De ce, la încercarea de autentificare prin Internet Explorer, îmi apare mesajul "Utilizator blocat!"?

Pentru protecția solidă a sistemului, în cazul în care în interval de 30 de minute DVRul primește 5 încercări succesive de logare cu o parola incorectă, utilizatorul în cauză va fi blocat (chiar daca se introduce parola corectă) până la prima reinițializare a sistemului. Acest lucru se poate întampla și dacă se modifică parola pentru un anumit utilizator din interiorul aplicației PSS care este logată la DVR cu același utilizator (aplicația PSS trimite către DVR multiple cereri de logare într-un timp foarte scurt). Verificați în acest caz setările de conexiune pentru PSS și apoi reporniți sistemul (repornirea se poate comanda și prin web pe un alt cont cu drepturi de administrator).

De ce, la încercarea de autentificare prin Internet Explorer, îmi apare mesajul "Conexiune la dispozitiv principal eșuată!"?

Acest mesaj apare când portul de date al DVRului (TCP port, implicit 37777) nu are regula de forward definită (deloc sau definită incorect). Modul de forward este "TCP only", "In port" si "Out port" având aceeași valoare (37777) și fără activare "Port Trigger".

De ce îmi apare mesajul "Nici un hard disk disponibil pentru înregistrare!"?

Acest mesaj indică faptul că nu există Hard disk în sistem pe care DVRul să poată înregistra (câteodată el este detectat în sistem însă nu poate fi folosit pentru înregistrare deoarece este în mod "Citire" sau conține erori). Pentru a verifica acest lucru intrați în secțiunea Info → HDD Info. Sub numărul conectorului S-ata folosit (S-ata 1, S-ata 2 etc.) apare un simbol: "O" pentru HDD detectat fără eroare, "X" pentru HDD ce conține erori și "-" pentru HDD nedetectat. În cazul în care HDD-ul nu este detectat în sistem, verificați integritatea conectorului de alimentare și a celui de date pentru HDD, precum și calitatea sursei de alimentare a DVRului.

De ce nu se alimentează DVRul (nu termină secvența de Boot)?

Dacă la punerea sub tensiune DVRul nu se alimentează verificați următoarele:

- Sursa de alimentare a acestuia

- Panglica de conexiune dintre placa de bază și panoul frontal al DVRului

- Eliminați HDD-ul din sistem și realimentați. Dacă se inițializează verificați integritatea HDD-ului și a sursei de alimentare

- Verificați conectorul pentru întrerupătorul de alimentare montat pe carcasa DVRului (sau a sursei interne a acestuia)

De ce, după inițializare, DVRul alarmează în continuu prin buzzer?

Buzzerul montat in DVR are rol de semnalizare când unul dintre indicatorii de stare ai DVRului este activ. Buzzerul se poate activa ca avertizare sonoră pentru: Intrare de alarmă activă, detecție de mișcare, cameră obturată, lipsă semnal video, deconectare de la rețeaua ethernet, conflict adresă MAC, eroare accesare HDD, nedetectare HDD, spațiu de înregistrare în curs de epuizare etc.

De ce nu pot modifica drepturile unui utilizator?

Utilizatorii impliciți sunt: admin, 888888, 666666, default. Cel din urmă este un utilizator rezervat ce reprezintă drepturile operatorului de pe interfața locală a DVRului care încă nu s-a autentificat (se pot modifica drepturile de acces ale acestuia la vizionarea canalelor live pentru a nu permite accesul la anumite canale celor neavizați). Utilizatorul "admin" si "888888" sunt utilizatori rezervați cărora nu li se poate diminua autoritatea. Dacă drepturile unui utilizator creat anterior nu pot fi modificate verificați mai întâi dacă acel utilizator este autentifcat pe DVR (nu se pot modifica drepturile unui utilizator dacă acesta are conexiunea activă în DVR). În cazul în care utilizatorul este logat, intrați în secțiunea Info → Online users, selectați utilizatorul în cauză și activați opțiunea "kick" pentru deconectare temporară sau "Blocare" pentru interzicerea dreptului de conectare pentru perioada selectată.